Stârmina, obârșia unei dinastii nobile

Prince Mircea

Crama Stârmina este o cramă relativ nouă, construită în perioada anilor ’70 într-o zonă viticolă cu o istorie bogată: vița-de-vie a fost cultivată în această zonă din timpuri străvechi, iar numeroase descoperiri arheologice din zonă scot la iveală obiecte specifice viticulturii și obiecte de ritual strâns legate de vin, așa cum este Rithonul de la Poroina. Vinurile Prince Mircea obținute aici de VINARTE onorează an de an tradiția de vinuri nobile și potențialul deosebit al zonei. Vezi vinoteca
“Izvorâtorul de Cabernet”

Castel Bolovanu

Crama Castel Bolovanu este una dintre cele mai vechi, dar și mai cochete crame moderne din Oltenia. Este așezată în mijlocul dealurilor, pe terasa a lll-a a Oltului, oferind un peisaj unic peste zonele împădurite, spre albia și lacurile Oltului din zona Buciumeni – Aurești. Aici iau naștere, începând din 1999, vinuri unanim recunoscute deopotrivă de către pasionați și specialiști drept opere enologice care merită să fie tezaurizate. Specialitatea locului - soiul Cabernet Sauvignon - reflectă aici o serie de caracteristici unice în România, reușind să definească, practic, începând din 1999, o categorie proprie, cu un caracter nereplicabil și inimitabil în altă parte: se înscriu aici vinurile purtând numele sugestiv “Soare” - primul (și mulți ani singurul) brand cu adevărat “icon wine” de la noi din țară. Vinoteca cramei stă mărturie de ce. Vezi vinoteca
Logo vinarte
Vinarte 2021 (c) Copyright