Crama CASTEL BOLOVANU
10
Crama Bolovanu

U n r e g a t p e n t r u u n d e a l

Puține sunt locurile din România atât de potrivite pentru obținerea unor vinuri excepționale precum este Dealul Bolovanu, din apropierea malului stâng al Oltului, la câțiva kilometri nord-est de Drăgășani. Crama Vinarte de la Bolovanu are ca obiectiv primordial să transforme strugurii de aici în “cea mai bună versiune a lor”: vinuri puternice și expresive, care câștigă complexitate și finețe în urma învechirii la sticlă și care pot sta pe mese oricât de pretențioase. 

Mare parte din cele 50 de hectare de viță-de-vie veche e așezată, la Bolovanu, pe un deal de pe care pământul gras s-a scurs la vale sub acțiunea milenară a vântului și a ploilor. Pietrișul care se vede la rădăcinile butucilor de pe versanți e de natură să avertizeze pe orice cunoscător că aici vițele au avut nevoie de timp și vigoare ca să-și înfigă sănătos rădăcinile în sol pentru a se hrăni și pentru a putea da naștere unor struguri de maximă calitate. 

 

Solul, panta, vânturile și influența binefăcătoare a Oltului, care echilibrează efectele razelor solare și ale căldurii din perioada de vară, prilejuiesc cramei moderne a Vinarte de la Bolovanu ocazia de a prelucra struguri pentru care majoritatea enologilor și-ar da “o mână și-un picior”, după cum sună o vorbă românească.

Bolovanu 034

Crama servește si ca gazdă pentru evenimente culturale și gastronomice, oferind o platformă de întâlnire între iubitorii de vin și cultura vinului. 

Planurile de viitor includ investiții semnificative pentru extinderea facilităților dedicate turismului gastronomic și enologic, cu scopul de a deschide permanent tezaurul de vinuri vechi și în curs de maturare pentru public. 

Această inițiativă va permite vizitatorilor să exploreze mai profund măiestria vinificației de la Bolovanu și să se bucure de experiențe enologice autentice, într-un cadru natural impresionant.